Tot ce Trebuie sa Stii Despre Capuse ! Partea III-a

Partea I si partea II a articolului ti-au oferit o imagine de ansamblu asupra capuselor si a riscurilor pe care le implica infestatiile cu acesti paraziti.

In partea III-a, vom arunca o privire asupra masurilor de preventie pe care le poti aplica cu usurinta pentru a limita la minim riscul infestatiilor cu capuse.

Masurile preventive prezentate vizeaza:

  • Reducerea (sau chiar eliminarea) prezentei capuselor in casa si in jurul acesteia (curte, gradina, spatii de joaca, etc)
  • Masuri de protectie a animalelor de companie (caine, pisica), prin utilizarea regulata a substantelor cu efect repelent si acaricid

Prevenirea infestarii cu capuse a casei

Acesti acarieni pot sa ajunga in interiorul casei sau apartamentului, ce mai frecvent prin intermediul animalului de companie.

Alte posibilitati de infestare a spatiilor de locuit ar fi prin intermediul hainelor sau a obiectelor de campat ( corturi, saci de dormit, etc ), care au fost insuficient scuturate si curatate dupa folosire.

Desprinsa de pe animal, capusa ajunge pe podeaua casei, unde va cauta sa se ascunda intr-un loc ferit: covoare, sub mobila, in crapaturile din parchet, etc.

Perioada de supravietuire a acesteia in interiorul casei sau apartamentului variaza in limite largi, in functie de umiditatea si temperatura aerului.

La o valoare medie a umiditati mai mica de 65% ( normala, in cazul apartamentelor actuale ) parazitul poate supravietui cel mult 4 zile.

In tot acest interval de timp capusa este capabila sa atace si inceapa un nou ciclu de hranire, daca gaseste o gazda..

Trebuie precizat un aspect important: capusa nu va depune niciodata oua in interiorul spatiului de locuit, datorita conditiilor microclimatice improprii dezvoltarii acestora.

Cel mai simplu previi contaminarea casei cu capuse, impiedicand vehicularea lor din exterior (prin intermediul animalelor de companie sau a obiectelor contaminate).

In acest sens, deparazitarea externa regulata a animalelor de companie reprezinta cea mai eficienta modalitate de preventie..

Cu toate acestea, chiar daca cainele sau pisica au fost deparazitati cu un acaricid eficient, perierea si verificarea amanuntita a blanii dupa fiecare plimbare trebuie sa devina o rutina zilnica.

In timp, capusele au dezvoltat o rezistenta crescuta la actiunea acaricidelor clasice, astfel ca nici una din aceste substante nu asigura o protectie de 100 %.

La intoarcerea din excursii scutura bine si lasa la aerisit in exterior accesoriile de camping ( corturi, saci de dormit, saltele, etc ), mai ales,daca locul de campare a fost in zone cu probabilitate mare de infestare ( liziera padurilor, luminisuri, malul apelor, etc ).

Hainele folosite vor fi periate, spalate si (daca este posibil) uscate int-un uscator fierbinte.

Capusele pot rezista unui ciclu lung al masinii de spalat, dar nu pot supravietui timp indelungat intr-un uscator de haine.

Prevenirea contaminarii cu capuse a spatiului din jurul casei (curte / gradina)

Complexul de masuri preventive include: amenajarea spatiului din jurul casei (cu scopul de a impiedica prezenta si dezvoltarea capuselor), combinat cu actiuni periodice, regulate, de dezinsectie cu substante repelente si acaricide.

Iti reamintesc care sunt locurile predilecte din curte sau gradina unde se pot adaposti capusele:

  • Perimetrul gazonului, mai ales in zonele marginite de gard viu, arbusti sau arbori cu coroana bogata,
  • Langa zidurile de piatra si bolovani ornamentali,
  • In jurul iazurilor artificiale
  • Zonele umbrite de coroana bogata a arborilor sau arbustilor ornamentali
  • Foisoare, baldachine, etc
  • Stivele de lemne pentru foc.
  • In jurul elementelor decorative (statui, pitici de gradina, etc)

Sa trecem in revista principalele modalitati practice si usor de aplicat, prin intermediul carora poti diminua semnificativ (pana la disparitia completa) a riscului de infestatie cu capuse.

  • Inaltimea gazonului trebuie sa fie minima, pentru a impiedica parazitii sa se adaposteasca de arsita soarelui.
  • Tot ce Trebuie sa Stii Despre Capuse - Perierea GazonuluiPerierea periodica a perimetrului gazonului cu o panza alba umezita, cu scopul indepartarii eventualelor capuse.
    • Pentru o eficienta maxima, operatiunea trebuie efectuata dimineata devreme sau pe inserat.
    • Panza trebuie sa aiba o culoare deschisa (de preferinta alba), si sa aiba o suprafata activa de cel putin 1 mp. Ea trebuie sa fie umeda, dar nu imbibata cu apa.
  • Indepartarea regulata a frunzelor moarte cazute si a buruienilor, mai ales a celor de pe margininea gazonului sau de langa peretii de piatra, pietre ornamentale, foisoare si alte accesorii decorative.
  • Evita amplasarea arbustilor cu coroana bogata, in zonele din gradina cele mai frecventate de familie.
  • Lemnele de foc ar trebui sa fie stivuite in magazii situate la distanta de casa.
  • Nu amplasa hranitori si cuiburi pentru pasari in apropierea zonei locative.
  • Monitorizeaza deplasarea animalelor de companie, verifica si periaza periodic blana acestuia, cu accent pe zonele cel mai probabil parazitate.
  • Evita amplasarea locurilor de joaca pentru copii la marginea gazonului sau sub arbori cu coroana bogata.
  • Rareste coronamentul arborilor si arbustilor care marginesc gazonul, cu scopul de a micsora zonele de umbra, propice dezvoltarii capuselor.
  • Daca exista posibilitatea , realizeaza o centura din pietris de culoare deschisa, pe marginea gazonului.

Masurile practice, enumerate anterior, trebuiesc completate cu dezinsectia periodica a curtii si gradinii casei cu substante repelente si acaricide.

Dezinsectia acestor spatii poate fi realizata de catre firme specializate sau de catre tine.

Perioada optima, care sa asigure o eficienta maxima operatiunii, o reprezinta
  • sfarsitul primaverii – inceputul verii (mai – iunie), pentru prima dezinsectie anuala, respectiv
  • sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie, pentru a doua actiune.

De regula, este suficienta o singura pulverizare de substante repelente si acaricide in cursul unei dezinsectii

Nu este necesar ca substantele sa fie aplicate pe intreaga suprafata a gradinii sau curtii.

Vor fi vizate si dezinsectizate temeinic locurile preferate de capuse: perimetrul gazonului, palcuri de arbusti, gardul viu, accesoriile de decor, etc.

Acaricidele cele mai eficiente in protectia casei si gradinii au ca principiu activ: substante organofosforice ( diazinon, etc ), amitraz, pirethroide sau carbamati.

Cele mai uzuale produse folosite sunt:

Solfac EW 50 – insecticid piretroid cu spectru extrem de larg asupra capuselor si a insectelor artropode. Nu este periculos in aplicare si nici nu genereaza pericole ulterioare pentru vietuitoarele non-vizate (oameni sau animale)

Ficam WP 80 – Insecticid carbamic, o alternativa ideala la organofosforice si piretroizi. Combate o varietate foarte larga de insecte de disconfort precum: muste si tantari, gandaci de bucatarie, furnici si viespi, purici, plosnite, molii, urechelnita, plosnita de carte, gandacii de depozite, dar si paianjeni, plosnita lemnului, centipede, milipede si capuse.

Alte produse uzuale: Neostomosan, Super Killer, Diazinol, Scabatox, etc.

Prevenirea parazitismului cu capuse a cainelui sau a pisicii

Cainii sau pisicile (animalele in general) nu dispun de mijloace proprii de aparare eficienta impotriva parazitilor externi (capuse, pureci, paduchi malofagi, raie, etc). Din acest motiv trebuie sa intervii permanent pentru a-i proteja de posibilele infestatii.

Modalitatea optima de protectie antiparazitara externa a animalelor de companie o reprezinta aplicarea perioadica (pe suprafata pielii) de substante cu efect acaricid, insecticid si / sau repelent.

Mai nou protectia antiparazitara externa se poate realiza si prin administrarea regulata de tablete (Bravecto, NextGuard, etc).

Substantele cu efect acaricid, cel mai des intalnite in produsele comerciale destinate deparazitarii externe a animalelor de companie sunt: amitraz, fipronil, permetrina, imidacloprid, moxidectin, etc.

Daca in cazul cainelui, oricare din aceste substante put fi utilizate fara nici un pericol, pentru pisici se recomanda produsele antiparazitare pe baza de fipronil. Permetrina si amitrazul sunt total contraindicate.

Prin urmare, atunci cand alegi un produs pentru deparazitarea externa a animalului de companie este de dorit sa identifici care este substanta activa folosita (pentru a vedea daca el corespunde scopului propus) si daca este destinata cainelui sau pisicii tale.

Alaturi de substanta activa folosita, eficienta unei deparazitari externe depinde foarte mult si de modalitatea de aplicare a acesteia pe animalul de companie.

Inainte de a trece succint in revista principalele modalitati de aplicare a substantelor acaricide sunt necesare cateva precizari:

  • Folositi numai produse destinate special speciei din care face parte animalul de companie. Cu alte cuvinte, nu utiliza produse antiparazitare destinate cainilor la pisici sau invers. Dupa cum am aratat pentru pisica unele substante active sunt extrem de toxice.
  • Daca ai doua sau mai multe animale de companie:
    • Deparazitarea acestora trebuie facuta simultan, pentru a impiedica reinfestarea animalului tratat.
    • Fiecare exemplar va fi deparazitat cu o doza individuala. Evita sa cumperi un antiparazitar extern destinat unui animal de talie mai mare, pe care sa-l divizezi pentru exemplarele de talie mai mica.
    • Dupa efectuarea operatiunii, animalele trebuie tinute separat (minim 24 de ore) pentru a nu se linge reciproc la locul de aplicare al substantei si astfel sa diminueze efectul antiparazitarului sau chiar sa se intoxice.

Indiferent de produsul ales si substanta activa folosita, el nu se poate asigura o protectie antiparazitara de 100%. Acest aspect se datoreaza, in primul rand, chimiorezistentei capuselor, dar si a modului de aplicare sau a dozei folosite.

Pentru o eficienta sporita a deparazitarii externe, este bine ca ea sa fie insotita de dezinsectia custii sau a locului de odihna a cainelui / pisicii.

In aceast scop, poti folosi produse comerciale precum: Romparasect, Neostomosan, etc

Sa vedem pe scurt, cum poti realiza practic deparazitarea externa a cainelui sau pisicii. Exista mai multe modalitati de realizare ale acestui deziderat:
  • Administrare de tablete, care contin substante cu efect acaricid, insecticid si repelent (modalitatea cea mai noua)
  • Aplicatii de substante lichide spot on ( pipete )
  • Imbaieri cu substante acaricide / insecticide,
  • Folosirea sprayurilor antiparazitare
  • Prafuire,
  • Samponare,
  • Aplicarea zgarzilor impregnate cu substante antiparazitare.

Alegerea metodei de deparazitare trebuie sa tina cont de starea cainelui in momentul respectiv, frecventa cu care este efectuata actiunea, comoditatea aplicarii si cuantumul financiar disponibil.

De exemplu in cazul in care animalul de companie prezinta o infestatie masiva, se va opta pentru o modalitate care omoara parazitii cat mai rapid (spray, sampon, praf ) iar ulterior, pentru prevenirea reinfestarii, se va aplica o pipeta sau zgarda.

Daca cainele (pisica) a fost muscat de o capusa, un timp mai lung de 48 ore, solicita-i medicului veterinar sa-l testeze pentru boala Lyme.

Deparazitarea externa a animalelor de companie, urmeaza sa fie prezentata pe larg in cadrul unei postari viitoare.

Pana atunci, pentru orice recomandare sau un sfat legat de prietenul tau patruped, nu ezita sa ne contactezi telefonic: 0740592666, Messenger sau mail: [email protected]. Suntem aici pentru a-ti oferi intreg suportul de care ai nevoie.

De asemenea, asteptam sugestii despre subiectele care te intereseaza si vrei sa afli mai multe.