Porcusori Guineea - 11 Rase cu Par Lung

Frumusetea si aspectul estetic deosebit al robei porcusorilor de Guineea cu păr lung, fac ca acest exemplare să fie vedetele incontestabile ale oricăror expoziţii sau show-uri de prezentare ale animalelor de companie.
Rasele de cavia cu păr lung sunt crescute, in principal de deţinători cu experienţă şi de entuziaşti, care sunt dispuşi să aloce resurse relativ importante de timp si bani, pentru intreţinerea şi toaletajul zilnic al acestor exemplare.
În cazul exemplarelor de expoziţie, menţinerea blănii la dimensiuni cât mai mari este obligatorie. Pentru porcuşorii de Guineea crescuţi doar ca animale de companie, tunderea regulată a robei (2 ori / luna) reprezintă modalitatea optimă de-a o mentine curată şi în condiţii de igiena. Astfel este asigurat un confort sporit animalului de companie, timpul alocat toaletajului robei este mult redus, iar riscul aparitiei afectiunilor dermatologice este atenuat.
Să vedem care sunt aceste rase:
Porcusori de Guineea - 11 Rase cu Par Lung
Rasa Peruană (Peruviană)
Este cea mai veche varietate de porcuşor cu păr lung.
Toate celelalte rase cu păr lung (drept sau cârlionţat), dezvoltate in decursul timpului, au ca punct de origine incrucişări controlate ale exemplarelor peruane cu alte varietăţi.
Ca aspect general blana este lungă, deasă, mătăsoasă şi prezintă două vârtejuri (rozete) la nivelul soldurilor. Se desparte natural printr-o cărare la mijlocul spatelui şi curge, în valuri simetrice, de o parte şi de alta corpului.
Roba creşte la fel de lungă şi peste capul animalului, astfel incât uneori este dificil să diferenţiezi partea anterioară a corpului, de cea posterioară.
Blana are în componenţă două tipuri de fire de păr, respectiv:
- Firul primar – moale, neted si drept, cu o lungime cuprinsa intre 30 cm si 50 cm.
- Firul secundar (subpăr) – moale şi catifelat, a cărui lungime nu depăşeşte 15 cm.
Blana poate prezenta o multitudine de varietăţi coloristice. Cele mai frecvent întâlnite combinaţii sunt cele tricolore (ex: roşcat cu alb şi crem) sau bicolore (ex: roşcat cu alb)
La naştere puii au părul scurt. Ulterior, acesta începe să crească cu 1 – 2.5 cm / lună, până când atinge lungimea vârstei adulte. Prin urmare, sunt necesare aproximativ 3 săptămâni pentru a şti dacă nou născuţii vor avea blana lungă sau nu.
Incepând cu a 4-a lună de viaţă, blana puilor de cobai peruani se desparte natural printr-o cărare de-a lungul spatelui şi capătă aspectul caracteristic rasei.
Roba acestor exemplare necesită o ingrijire zilnică, relativ laborioasa si consumatoare de timp. Ea trebuie periata constant pentru a nu se incâlci şi pentru indepărtarea tuturor impurităţilor. In caz contrar, blana devine murdară cu părul imbâcsit şi determină un disconfort sporit animalului. Mulţi cobai aflati intr-o astfel de situaţie tind să-şi roadă blana pentru a o scurta.
Porcuşorii de Guineea peruani au un comportament blând, prietenos şi interacţionează extrem de uşor cu deţinătorii. Sunt mai curioşi decat exemplarele altor rase, iar de fiecare dată când ne apropiem de ei vin in intâmpinarea noastră.
Cu tot caracterul lor blând şi prietenos, aceste exemplare nu sunt recomandate copiilor sau persoanelor ocupate, datorita cerinţelor speciale privitoare la ingrijirea lor.
Dacă optăm pentru tunderea regulată a acestor rozătoare (1 – 2 ori / lună), ele pot deveni un excelent companion pentru copii.
Porcuşorii peruani sunt foarte sensibili la umezeală, frig si variaţii mari de temperatură. Acesta este un alt aspect de care, trebuie să ţinem cont când ne decidem sa creştem un astfel de exemplar.
Rasa Peruan Satinat

Porcuşorii de Guineea Silkie / Sheltie
Rasa de cobai cu păr lung, cu un aspect general şi comportament asemănător varietăţii peruane.
Spre deosebire de varietatea peruană, roba porcuşorilor Silkie:
- Are părul mai moale, mai fin şi mai strălucitor.
- Firul de păr este mai scurt, comparativ cu cel al rasei peruane.
- Creşte spre spate, iar capul ramâne descoperit.
- Faţa este acoperită cu păr scurt.
- Roba nu se desparte natural, printr-o cărare, la nivelul spinării
- Pe părtile laterale ale corpului, firul de păr este mai scurt, in timp ce la nivelul trenei are o lungime mai mare.
- Privit de sus, aspectul robei are o formă particulară de lacrimă
Porcuşorii Silkie necesită o ingrijire permanentă a blănii. Prin urmare, nu sunt foarte potriviţi ca animale de companie aflate in grija copiilor.
Dacă insă sunteţi dispuşi să vă asumaţi responsabilitatea ingrijirii lor, ei pot fi un excelent companion al copiilor, având in vedere caracterul blând şi iubitor al acestor exemplare.
Varietatea Silkie / Sheltie Satinat
Porcuşorii Silkie Satin sunt similari, ca aspect general şi comportament cu, varietatea clasică
Blana este lungă, moale şi nu foarte deasă. Firul de păr are un luciu metalic strălucitor.
Creşterea şi dispunerea firelor de păr respecta modelul intâlnit la exemplarele clasice.
Rasa Coronet
Este o varietate de cobai rezultată în urma încrucişării exemplarelor Silkie / Sheltie cu Crested (rasă cu păr scurt).
Are o blană lungă, deasă, moale ce nu se desparte, de-a lungul spinarii, printr-o carare. Firul de păr creşte lung spre spate, iar faţa rămâne liberă, acoperita de fire scurte. Ca aspect general, roba este similara cu a unui Sheltie.
Caracteristica exemplarelor din această rasă o reprezintă rozeta unică cu centrul distinct, dispusă la nivelul frunţii. Părul din vârtej creşte lung spre spate, fără cărare. Rozeta poate avea orice culoare.
Puii de Coronet se nasc cu părul scurt. In continuare, acesta va creşte in medie cu 1 cm – 2.5 cm / lună. După aproximativ 4 luni, firele de păr ating solul, iar aspectul general al blănii devine asemănator cu al robei exemplarului adult.
Exemplarele Coronet au un comportament blând, afectuos şi interacţionează foarte uşor cu deţinătorii. Sunt animale foarte curioase si jucăuşe.
Blana necesită un toaletaj zilnic, motiv pentru care aceste exemplare nu sunt recomandate copiilor, persoanelor neexperimentate sau cu timp liber limitat.
Dacă insă v-a cucerit un Coronet, tunderea blănii de 2 ori pe lună pentru a evita murdărirea şi imbâcsirea ei, precum şi periajul zilnic, reprezintă o optiune viabilă.
Rasa Texel
Rasă de cobai relativ nouă, recunoscută oficial din 1998. Apare ca rezultat al încrucişărilor (şi selecţiei controlate) dintre exemplare de porcuşori Rex si Silkie.
Este de departe una dintre cele mai frumoase, dar şi dificil de intreţinut, rase de cobai.
Blana este lungă, mătăsoasă, cu firul de păr moale, elastic şi cârlionţat pe toată suprafaţa corpului, inclusiv la nivel abdominal (mai putin pe faţă).Pe părţile laterale, roba are aceeaşi lungime, iar trena este mai lungă.
La unele exemplare, blana se desparte printr-o cărare la mijlocul spatelui, in timp ce altele par imbrăcate intr-o pelerina vaporoasă şi cârlionţată.
Roba acestor exemplare poate avea o multitudine de culori.
Corpul este scurt si compact. Capul este mare, iar faţa rotundă este acoperită cu păr scurt şi neted. La unele exemplare părul scurt se intinde până sub urechi.
Puii se nasc cu părul scurt şi numai după aproximativ 2 săptămâni putem spune cu certitudine dacă nou născutul va avea roba lungă sau nu.
Necesită condiţii de intreţinere (condiţii de mediu, cazare si alimentaţie) similare celorlalte rase.
Problema cea mare o reprezinta însă intreţinerea robei, care are un grad sporit de dificultate datorită cârlionţilor şi a pielii mai sensibile.
Blana necesită o ingrijire constantă şi atentă. Ea trebuie periată zilnic, cu foarte mare atenţie pentru a nu răni pielea sensibilă a animalului.
Aceşti porcuşori au un temperament foarte prietenos si blând. Din păcate, datorită dificultăţilor în întreţinerea zilnică a robei, aceste exemplare nu sunt potrivite ca animale de companie pentru copii sau persoane neexperimentate.
In continuare, vom trece in revistă câteva rase de porcuşori de Guineea cu păr lung, mai putin cunoscute, dar a căror prezenţă face deliciul vizitatorilor in expoziţii şi show-uri de prezentare.
Merino
Varietate rezultată din incrucişarea porcuşorilor din rasa Texel cu Coronet.
- Au blana lungă, cârlionţată şi prezintă o rozetă distinctă la nivelul frunţii.
Alpaca
Este rezultatul incrucişărilor controlate dintre exemplare Texel si Peruan (Peruvian).
- Roba are un aspect similar, cu cea a porcuşorilor peruani, dar este moale, mătăsoasă şi cârlionţată.
- Părul cârlionţat acoperă şi faţa acestor porcuşori.
- Numărul şi dispunerea rozetelor, respectă tiparul prezent la rasa peruană.
Angora
Rasă in curs de standardizare
- Originea acestor porcuşori este incă neclară. Seamănă cu exemplarele peruane, dar prezintă pe blana mai multe vârtejuri distincte.
- Pentru a fi incadrati in aceasta varietate, roba cobailor trebuie sa aibă obligatoriu două rozete simetrice la nivelul şoldurilor. Restul vârtejurilor prezente vor fi, de asemenea, simetrice două câte două.
Mohair
Această rasă poate fi considerată varianta cu păr cârlionţat a porcuşorilor Angora
- Prezintă un număr de rozete distincte, a căror dispunere respectă tiparul rasei Angora: obligatoriu 2 simetrice pe şolduri, iar restul vârtejurilor sunt simetrice câte două.
Lunkarya / Texelul suedez
Este o rasă întâlnită relativ rar
- Blana are firul de păr lung (aproximativ 6 cm) , aspru, rezistent şi elastic, care revine la forma iniţială după periere. El creşte drept, perpendicular pe suprafaţa pielii. Datorită acestei particularităţi, blana pare electrizată.
- Ca aspect general, se intâlnesc trei varietăţi:
- Lunkarya peruan (peruvian) – roba, prezintă două rozete distincte, dispuse simetric pe solduri
- Lunkarya sheltie – blana creşte spre spate şi nu prezintă rozete
- Lunkarya coronet – exemplarele prezinta o rozetă distinctă la nivelul capului. In rest, blana are aspectul caracteristic.
Din prezentarea succintă a raselor de cobai cu păr lung se desprind câteva concluzii menite să vă ajute în luarea unei decizii corecte privind cumpărarea unui astfel de companion:
- Porcuşorii de Guineea cu păr lung sunt recomandati persoanelor, care au o anumită experienţă în creşterea şi îngrijirea acestor rozătoare.
- Cu tot caracterul lor blând, prietenos şi lipsit de agresivitate, aceste exemplare nu sunt recomandate copiilor ca un prim animal de companie, datorită cerinţelor speciale privitoare la intreţinerea robei.
- Dacă însă sunteţi dispuşi să vă asumaţi personal responsabilitatea intreţinerii robei, nu ezitati să achiziţionaţi un astfel de cobai pentru copii. Sunt companioni extraordinari.
- Aceste rase prezintă o sensibilitate crescută la umezeală, frig si variaţii mari de temperatura. Prin urmare, vor avea nevoie de o cuşcă curata, (cu un aşternut menţinut in permanenţă uscat), amplasată intr-un mediu cu valori constante ale temperaturii şi umiditătii.
- Cu toate aceste cerinte, asigurarea condiţiilor optime de mediu si a alimentaţiei adecvate, nu reprezintă o dificultate majoră. Toaletarea regulată şi de cele mai multe ori laborioasă a robei, reprezintă problema dificilă întâlnită în creşterea şi îngrijirea acestor rase de porcuşori.
- Fără o periere zilnică a blănii, aceasta se incâlceşte şi acumulează impurităţi din mediu, ceea ce duce la un disconfort major al animalului. Intr-o astfel de situaţie, riscul unor afecţiuni dermatologice sau bacteriene este mult crescut.
- Dacă, in cazul exemplarelor pregătite pentru expozitii, mentinerea lungimii robei este obligatorie, pentru porcuşorii crescuţi doar ca animale de companie, tunderea regulată (de 2 ori / lună) a blănii reprezinta o opţiune viabilă. Ea este menită să asigure un confort sporit animalului şi reduce semnificativ timpul destinat toaletării. Totodată reduce mult şi riscul imbolnăvirilor.
- Toaletajul regulat al robei porcuşorilor de Guineea cu păr lung, devine mult mai comodă şi mai puţin consumatoare de timp, dacă vom folosi Peria Furminator pentru Rozătoare. Acest produs de calitate superioară, indepărtează cu uşurinta firele de păr moarte şi impurităţile din blană, fără însă a tăia firele de păr primare, cele care conferă lungimea blănii. Detalii suplimentare puteti găsi pe pagina destinată acestui produs sau la tel: 0740592666 / 0726435883.
- Blana lungă şi deasă a acestor exemplare, le predispune frecvent la infestaţii cu paraziţi externi: pureci, păduchi, etc. Prin urmare, vă recomandăm să verificaţi constant roba acestor animale şi să folosiţi produse antiparazitare special destinate (ex: Advantage).
- Controlul regulat al stării de sănătate, reprezinta o cerinţă obligatorie in cazul acestor animale de companie. Vizitele constante la medicul veterinar previn apariţia unor afecţiuni a căror tratament relativ costisitor să vă încarce bugetul alocat.
- In final nu trebuie uitat un aspect esenţial. Porcuşorii de Guineea sunt animale de companie incredibil de afectoase si drăgălaşe, care pot să vă ofere momente de interacţiune pline de relaxare si amuzament. Cu o singura conditie: sa fie cazate, hranite si ingrijite in concordanta cu cerintele specifice.
Pentru orice informaţii suplimentare despre animalul tău de companie sau diferite produse, contactează-ne la tel.0740592666 / 0726435883 sau prin formularul de contact. Suntem bucuroşi să te putem ajuta. Echipa de medici veterinari ai PetPlaza.ro iţi stă la dispoziţie.
Nu uita! Pentru orice intrebare ai, avem un răspuns !